Skip to content

Fericirea nu stă în păr, haine și bunuri materiale!

Distribuie oriunde folosind butonul portocaliu

“Ştim cum te simți fără păr, avem noi soluția”.
STOP! Vă asigur că nu ştiți absolut nimic! Habar nu aveți ce viață trăiesc de când am decis să mă tund la 0. Chiar nu sunt interesat de ceea ce ați învățat despre viață citind şi ascultând tot felul de porcării.

FERICIREA NU STĂ ÎN PĂR, HAINE ŞI BUNURI MATERIALE!!!

Poza este din liceu, de pe vremea când părul pentru mine era o obsesie. Mă trezeam cu o oră înaintea multora, doar ca să dau bine în fața fetelor, că na, aşa facem de obicei în adolescență. Îmi întindeam părul cu placa zilnic şi îl îmbâxeam cu fixativ.
La umiditate / ploaie se năruia. Prin încercarea de a păstra o imagine falsă / ireală, ajungeam să nu mă mai simt bine cu mine.

Eram exact ca sirenele din H2O: cum mă atingea apa, aveam nevoie de o cameră să mă închid şi să nu mă vadă decât ceilalţi doi prieteni apropiați pe care-i aveam.

Şi nu e vorba doar că trebuia să-mi strâng bani şi să-i cheltui pe fixative, ci de tot timpul pe care l-am pierdut în acei ani.
Timp pe care, acum, am decis să-l investesc în cu totul alte lucruri.
Cine oare îmi mai dă orele pierdute să fac altceva cu ele şi cine oare mi le-ar da dacă aş avea din nou păr de aranjat?

Nu mai am timp de aşa ceva! Viața-i scurtă!

Am profitat din plin de această pandemie.
Anul trecut, când toți spuneau “nu face asta” am renunțat la păr şi iubesc asta!!!
Când Iisus a venit pe pământ, ne-a învățat să fim oameni liberi iar mai apoi ne-a făcut liberi prin moartea şi învierea Sa.
Este divin: faptul că am ajuns să iau această decizie, reuşind să ies şi din capcana celui care se luptă împotriva lui Dumnezeu, ca să ne piardă vieţile.

Există multe capcane în care suntem prinşi şi din care nu vom scăpa niciodată stând în fața televizoarelor şi urmărind tot felul de porcării prin social media. Avem nevoie de echilibru!

Aş avea multe de spus dar nu cred că e cazul să mă lungesc. Totuşi, dacă eu nu vă trimit mesaje private să vă bag “acte Anglia” pe gât, voi de ce o faceți?
Vă rog: nu mă căutați pentru vânzări produse. Îi mulțumesc Celui care mi-a dat înțelepciune să-mi caut singur CELE NECESARE ADEVĂRATEI VIEȚI!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

For security, use of Google's reCAPTCHA service is required which is subject to the Google Privacy Policy and Terms of Use.